^In pasi de dans...
miercuri, 17 august 2011 ★
Back to the top
Stii? Cateodata cand ma plimb singura, ma simt trista dar linistita. E ca si cum in bataia vantului as pasi intr-o lume care imi apartine intru totul. Aici am copilarit. Aici am cazut prima data, aici am invatat sa ma dau in leagan, sa alerg, sa zambesc. Aici am fost pentru prima oara cu adevarat fericita. Si acum, cand sunt atat de singura, m-am intors aici, asa aproape de cer, sa ma simt din nou stapana pe viata mea, sa-mi regasesc fericirea si sa-mi caut iubirea. Dar simt cum o lacrima imi cuprinde obrazul, urmata de altele, si ma intreb daca totul e numai un vis sau sunt iarasi copilul de altadata, ce a invatat, aici, sa traiasca?...
POSTED BY name AT 13:32 | 
0 comentarii
0 comentarii
^Un nou inceput...
joi, 2 iunie 2011 ★
Back to the top
Hey! Dupa o lunga absenta, am revenit dornica sa postez cat mai multe lucruri noi si sa-mi pun viata din nou pe tapetul ceva mai colorat acum. Am venit si cu o noua schimbare de look a blogului, care sper eu sa va placa!!
Ce va mai povestesc azi, dupa absenta mea? Sincer nu m-am gandit exact la ceea ce vreau sa va transmit, spun, povestesc, amintesc... Nu am un scenariu in cap, pe care sa-l pot urmari. Ma ghidez doar dupa niste pasi surzi...Cred ca prefer sa uit ceea ce sunt cu adevarat si sa fiu pret de cateva minute ceea ce as fi vrut.... De ce asa?
Poate e mai usor sa exprim ce simt, fara sa-mi obosesc si mai mult inima. Glasul meu slabit si ochii mei caprui reflecta acum sentimente contradictorii. O pura disperare, ce ma va conduce spre gloria mortii. Cu toate astea gandul ca va trebui sa plec, imi da fiori. Nu pot sa accept ceea ce odata ardea ca o flacara mistuitoare in adancul sufletului meu. Dorinta de-a parasi totul.... Acum nu-mi mai ramane decat sa privesc cerul incununat de artificii, si sa incerc a face o retrospectiva a intregii mele vieti pana in prezent...Dar nu stiu daca sunt in stare sa-mi reamintesc totul, moment cu moment, fiecare clipa de bucurie, fiecare clipa de tristete, fiecare zambet, fiecare lacrima, fiecare persoana care m-a facut fericita, fiecare persoana care si-a dorit sa nu mai traiesc si fiecare dragoste care ma ridica si apoi ma cobora. Si cand te gandesti ca a trecut atat de repede, ca o adiere de vant lenta si totusi atat de cinica. Eu i-am spus sa ma astepte, sa mai astepte si nu m-a inteles. A preferat sa treaca peste mine, sa-mi calce in picioare iluziile siderate, a preferat sa fie alergic la iubirea mea, la fiinta mea. Desi pare dureros sunt sigura ca voi gasi putere si noi toti o vom gasi atunci cand ajungem la final. Insa cand la capat vezi o luminita, oare chiar se poate numi final? Nu, am ajuns la stadiul in care constiinta noastra moarta reinvie, pentru ca fiecare FINAL reprezinta UN NOU INCEPUT!Acesta este finalul si inceputul meu. Pentru ca inca am vise si sperante. Pentru ca vreau sa iubesc din nou!
P.S. Spera mereu pentru ziua ce vine la ceva mai bun decat ce-a fost!
POSTED BY name AT 13:25 | 0 comentarii
0 comentarii
^Suflet pereche....
miercuri, 9 februarie 2011 ★
Back to the top
Ieri în timp ce mă învârteam prin casa am auzit la radio melodia aia a lui Bryan Adams ''Everything I Do, I Do It For You'',şi nu ştiu cum dar brusc mi-au venit în cap o grămada de chestii. E aşa ciudat cum uneori noi oamenii reacţionăm la anumite lucruri cum ar fi muzica, poezia, sau chiar ce se întâmplă pe stradă. Oricum sincer pe mine melodia m-a dus cu gândul la aceea persoană pe care o aşteptăm cu toţii. Mda, sufletul pereche. Mă întrebam intr-o zi dacă oare chiar există aşa ceva. Pare atât de ireal, atât de departe şi totuşi atât de adevărat şi aproape. Dar oare aşa este? Eu sunt de părere că în egală măsură se poate să existe si se poate să nu existe, dar cine ştie cu adevărat. Eu zic că nimeni. Ce prostii vorbesc şi eu pe aici. Cine sunt eu să spun dacă sufletele pereche există sau nu există şi aşa mie dragostea mi se pare aşa stranie. Of, of. Uneori sunt atât de naivă. Defapt în ultimele zile am fost tristă şi sunt de părere că durerea ucide. Şi da este adevărat, indiferent de ce zic sau gândesc unii. Simt că nimănui nu-i pasă de mine, Eh, de parcă ar conta cu ceva. Dar am nevoie, am nevoie de puţină dragoste şi eu, măcar puţină. Un cuvânt acolo care să mă facă pe mine să cred că încă există cineva care se gândeşte la mine. Ştiu, ştiu că poate sunt multe persoane, dar nu simt, şi atunci degeaba ştim. Degeaba!!! Uneori ai nevoie să ştii, să primeşti afecţiune mai multă, să ţi se demonstreze din caz că ai uitat sau pur şi simplu eşti confuză, cu moralul la pământ. Păcat că dăm prea mult cui nu trebuie şi prea puţin cui trebuie. Păcat că nu ştim să apreciem bunătatea, sinceritatea, inocenţa, dar mai ales dragostea unui om. Lucrurile astea nu mai sunt aşa cool acum, sunt prea demodate. Iar deviez, dar e ceea ce simt şi sunt sătulă să ţin în mine tot ceea ce simt. Aş vrea să ţip, să am curaj să spun tot ce-mi trece prin minte şi prin suflet. Însă nu am. Mai târziu poate o să am, dar mie frica doar să nu fie prea târziu. Sper din tot sufletul să nu! Am încredere, am speranţe, am vise şi mai ales am toată dragostea din lume. Într-o zi am să o dăruiesc şi eu sufletului meu pereche, prinţului meu. Ştiu că o să apară, nu trebuie să caut, trebuie doar să aştept şi totul o să vină de la sine, cu puţină credinţă. Acum pot să plâng din nou, mă linişteşte, îmi alină suferinţa pâna o să apară: El!
POSTED BY name AT 13:49 | 0 comentarii
0 comentarii
^Impresii lapidare....
miercuri, 17 noiembrie 2010 ★
Back to the top
Acum cand ma gandesc la tot ce-a fost, imi spun ca sunt doar niste prostii. Simt ca am uitat, si ca am inceput sa urasc ce-am simtit odata. Nu putea dura o vesnicie. Nici iubirea si nici regretul si tristetea. Dar, nu. Nu am uitat. Inca stiu, simt, sunt constienta de ce-a fost. Insa odata voi uita si totusi nu voi uita. Voi pastra mereu in sufletul meu acele luni, acele zile pline cu fericire. Fericirea ce mi-a fost furata. Voi pastra amintirea, voi pastra lacrimile, zambetele si totusi nu voi mai simti aceea durere cand privesc poza noastra. Iar golul. Golul ramane indiferent de orice. Nu poti vindeca o rana prea usor, si dupa ce o vindeci, tot ramane ceva. Cicatricea ei. Corect, golul ce-l am in suflet va ramane acolo si peste ani. Oare va reusi cineva sa-l acopere? Ar trebui depus un efort prea mare si cine s-ar chinui. Eu nu incerc. Imi este peste putinta. Sau poate pot si nu vreau. De ce nu as vrea? De ce nu as vrea sa-mi vindec rana, sa-mi acopar golul care ma raneste atat de tare. Pentru ca nu am curaj sa incerc, mi-e prea sila sa vindec ceva ca apoi sa se intample din nou. Atat de multe banalitati. Atat de multe lucruri stupide si fara rost. Ce mirare ca inca exist. Ce rau si bine ca nu mai esti langa mine. Prostii. M-ai facut sa sufar si acum ceri iertare. Acum putem pretinde ca nu s-a intamplat niciodata nimic? Da, chiar credeai ca e asa usor? Calci peste cineva apoi treci fara sa-ti pese. Defapt asa e in viata. Risti, castigi sau risti si pierzi. Dar ce ar fi viata fara risc? Monotonie curata. A disparut culoarea vietii mele. E alba si neagra momentan. O sa fie iar colorata, intr-o zi de mai, cand cerul imi va surade siret. Din nou! Cand florile vor inflori, si iarba va creste. Atunci eu voi putea zbura iar si iar. Ma voi inalta. Iar tu, tu om si suflet patetic, vei cobori in iad, acolo unde iti este locul. Vei arde in flacari si gandurile te vor chinui. Te vor macina amintirile, amintirea mea. Groaznic.. Gata, nu mai am ce zice. Inchei aici, in lunga mea asteptare. Pentru ca inca am puterea sa astept si sa sper ca ziua de maine va fi cea in care rana mi se va vindeca. P.S.: Pot Zambi!!!
POSTED BY name AT 08:49 | 0 comentarii
0 comentarii
^De neatins...
marți, 2 noiembrie 2010 ★
Back to the top
Stau acum aici si privesc cerul. Privesc stelele mici si stralucitoare. Ma gandesc la el. Oare cred ca o sa-l regasesc din nou, asa? Poate da sau poate nu. Dar, ma doare sufletul, ma chinuie gandul. E prea greu asa. De-as putea sa-i mai ating acel chip angelic, sa-i simt parfumul dulce. Insa nu pot. E prea tarziu acum, el oricum nu o sa mai vina. Doar in visele mele murinbunde, doar atunci. Vad o stea cazatoare si imi aduc aminte de acele zile, in care priveam amandoi cerul si el imi soptea cu vocea lui suava un simplu si un melancolic "Te Iubesc". Stia ca o sa plece candva, ca o sa ma lase singura cu sentimentele mele pure si nevinovate. Stia! Da, stia si nu a avut curajul sa-mi spuna. A preferat sa sufar si apoi sa-l urasc. A vrut sa-l urasc, sa-l uit, sa cred ca nu a meritat sa-l iubesc, sa nu-l mai iubesc, sa pastrez doar amintirile frumoase cu el, dar sa fiu rece la auzul numelui sai. Insa nu am putut. Nu, nu am putut sa-l urasc nici sa-l uit. Nu am simtit decat aceea durere in piept. M-am simtit tradata. Iar cu timpul am lasat deoparte resentimentele, mi-am dat seama ca-l iubeam prea mult. De parca mi-ar fi folosit la ceva. Degeaba l-am iubit, il iubesc si poate il voi iubi, caci el nu se va mai intoarce la mine ca inainte. Acum mi-e frig, mi-e foarte frig. Am nevoie de el. Vreau sa ma ia in brate si sa ma incalzeasca. Mi-e dor. Mi-e asa dor si simt, simt cum ma sting. Dar nu, nu trebuie. Eu sunt puternica si pot, atata timp cat vreau sa pot. Pan la urma iubirea lui mereu imi va calauzi pasii, ma va inalta catre cer, ma va transforma si apoi ma va elibera acolo unde imi este locul, Langa El, in paradisul nostru. Vesnic al nostru!
POSTED BY name AT 13:16 | 0 comentarii
0 comentarii
Anything awesome
You can put anything awesome here, it's up to you after all ;)